Păcăleala cu şosete se cheamă şotie. Aia măritată, ţeapă./ ZN

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când vine vorba de păcăleli simt cum mă bălăngăn revoltată între furie, frică şi lehamite. Soră bună cu gluma-de- prost-gust şi vecină cu fraiereala, păcăleala pare să prolifereze în ţara mea ca într-un horror fiction în care nu te mai dumireşti ce forme iau invadatorii. Copii fiind, păcăleala cu cea mai mare notorietate şi circulaţie era aceea cu „vezi că ţi s-a dezlegat şiretul!”. Chiar şi atunci, încrâncenarea pe care o arătau prichindeii în a-şi lungi lista de victime era ceva de speriat. Astăzi, dacă primeşti un astfel de avertisment, el se traduce prin „ai grija la buzunare când te-apleci să-ţi legi şiretul”. Când era mică, păcăleala se chema şotie. Crescută mare şi unsă cu toate alifiile, păcăleala tinde şi ea spre un ideal: orice păcăleală cu niţică ambiţie ţinteşte să devină, prin măritiş, ţeapă. Nu m-aş încumeta să enunţ - ori să denunţ !- aici indexul românesc al ţepelor. Întâi, pentru că şirul ar fi nesfârşit, material pentru o enciclopedie serioasă. Apoi, pentru că n-aş şti cu ce să încep: cu sentimentul că ai fost păcălit la alegeri, indiferent că au „ieşit” cei pe i-ai votat sau ceilalţi? Cu farsele periculoase numite măsuri anticriză, reformă sanitară sau independenţa justiţiei? Cu înşelăciunile din comerţ, unde orice gucci a crescut în umbra marelui zid chinezesc? Cu marketingul şi reclamele mincinoase, cântarele din pieţe, cremele care te întineresc peste noapte, pilulele cu care slăbeşti îndopându-te cu dulciuri, genele false, unghiile cu gel, vedetele play-back? Cu şotiile cu pretenţii de artă? Sau, poate, cu păcălitul de fiecare zi al şefului, al angajaţilor, al plătitorilor de impozite, cu mimatul muncii şi imitatul romantismului...Ziua de 1 aprilie ar putea fi, în spirit, Ziua Naţională a românilor Pentru că ea e în fiecare zi, ca-n reclama cu „nicio masă fără peşte”. În ce mă priveşte, cea mai mare păcăleală a fost...Sau n-a fost. Încă.


Foto (c) fotosen.ro