Faceți căutări pe acest blog

joi, 15 aprilie 2010

Brocantà cu bacantà si os de Ghana/ zn


Pe fereastra vad Theatre Poeme si restaurantul Bon Cœur. Asta inseamna ca sunt la Bruxelles. N _o spun in ciuda plictiselii voastre, ci cu senzatia de irealitate pe care o dau simturile bombardate cu o supradoza de realitate umeda, coroziva, halucinanta . Mereu mi s-a parut Brusselul un soi de Turn Babel al etnicitatii afisate spectaculos, nu pentru ca alte orase occidentale n-ar avea aceeasi eterogenitate umana, nu pentru ca n-ai intalni negri, arabi, chinezi sau indieni laolalta, dar aici , in inima jilava, ploioasa, a micutei Belgii fiecare isi poarta, in acest melanj etnic multicolor, identitatea comunitara . Iar maxima expresia a acestui pestrit tablou de culoare e, fara doar si poate, ¨brocanta¨. Ma-nvart in ea ca Alice in tara Rutabaga a –boabelor-de-naut –colorate. Africani musculosi in ¨rochii¨ largi portocalii si verzi peste blugi de firma , flamanzi blonzi si aroganti cu femeile lor spalacite si autoritare, indieni cu tunici de matase aurii brodate cu dragoni, mulatre superbe pline de piercinguri, arabi cu izmene si camasi foarte albe, o negresa cu parul portocaliu electrizand privirile din jur, evrei cu palarii negre si zulufi…Si printre toti, munti de lucruri vechi si noi provenind din lumile tuturor acestora, obiecte cu atit mai pitoresti – deci mai vandabile- cu cit provin din cultura celuilalt . La coltul talciocului doi tigani cinta la tambal kalinka, ma fulgera o senzatie de neverosimil vazind la fiecare colt alt tambal si alt tigan, clonati parca . Talciocul, ca talciocul, desigur: mii de gioarse bune de aruncat, printe ele piese superbe de mobila veche, sabii ruginite, portelanuri flamande pictate sa juri ca –s sasesti, tigai si ceainice si linguri coclite, sulite primitive, poze vechi cu bunicii cine stie cui, stalpi de lemn sculptat din care se profileaza femei gravide, fetisuri, papusi, amulete si bucati de foste obiecte pe care abia le ghicesti . Si, ca la ocsko in Mehala, negocierea e mama intelepciunii. Ma opresc la tarabele de arta africana si vanzatorii cu piele frumoasa precum ciocolata amara cer preturi nerusinate pentru obiecte invechite cu mult talent . Dai sa pleci, vin dupa tine cu zambete de fildes si striga cu accent exagerat madame, madame, spuneti un pret, sunt aici pentru dumneavoastra, obiectele , afli , provin toate din Ghana si brocanzii iti suiera pe loc povesti despre ele, cu infricosatoare ritualuri barbare si practici magice scoasa fix din sanul umanitatii sau din burta imaginatiei vanzatorului. Ma opresc la un obiect bizar in care lemnul innegrit se invecineaza cu os de animal mare si metal batut manual si nimeresc …cel mai atipic comersant african. Asezat in sezlong ma ignora, ocupat sa citeasca : ma uit la coperta si vad ca e Ionesco, Cantareata cheala. Ridic obiectul de jos, ar putea fi un idol sau o masca, intreb la ce foloseste, habar n –am, raspunde, banuiesc c-o sa-l puneti in casa sa se minuneze cine intra , zice, zambind vag. Incerc sa scot de la el o poveste despre obiectele de vanzare, cele mai frumoase povesti s-au scris deja, imi raspunde, cele nescrise au ramas in Ghana, le-am uitat toti. Abia cand spun ceva despre Eugen Ionesco se invioreaza si are chef de vorba, brusc nu mai tine la pret, vrea sa vorbim despre ¨absurd sau nu¨, iau idolul african si plec, nu mai stau de povesti pentru ca, nu-i asa , cele mai frumoase povesti s-au scris deja, cele mai bune articole s-au publicat deja , ma bucur doar sa ma plimb prin tabloul bruxellez cu idolul meu ghanez pentru care iti multumesc frumos, domnule Eugene Ionesco.
foto: (c) fotosen.ro

vineri, 2 aprilie 2010

Băietu’ sau Cui i-e frică de un biet Iepuraş?/zn


Imposibil să fie vorba doar despre ouăle roşii. Sau roşii, verzi, oranj şi mov, boite cu vopseluri de la Alimentara, cu sclipici, şibebilduri şi modele, care răsar misterios în tufele cu narcise galbene şi leuştean, iar în variantă proletar-urbană printre ghivecele cu muşcate din balcon. Nici doar despre mielul trist, adus din Noua Zeelandă cu etichetă bio la supermarket, pe care îl cumperi că îţi permiţi, ce pana mea. Sau despre invazia de iepuraşi pufoşi, kitschoşi, gălăgioşi, care au invadat vitrinele, ecranele, visele, sinonimi cu promoţii, negoţ, marketing, advertising pascal. Probabil nici despre fiorul mistic, care loveşte ca o pandemie şi ţine mai puţin decât un guturai. Şi în orice caz nu poate fi vorba doar despre chiolhăneala pantagruelică, indigestă. N-aş şti să spun despre ce e vorba pe lângă şi peste toate astea, dar cred că PAŞTELE E POVESTE. Pentru fiecare, altă poveste, pesemne. Cu mirarea –copil la gustul acrişor al pâinii cu vin primite dimineaţa, pe stomacul gol. Cu emoţia tremurată, atârnată de ciorapul de nailon în care o frunză de pătrunjel sărută pudic, tremurat, un ou vopsit în foi de ceapă. Poveste din vacanţa de primăvară, cu miros de iarbă şi lapte lăsat de ciurdă la prima ieşire pe izlaz din an. Despre vaca maicii domnului ieşind la soare, despre bunici, arome şi lucruri mici. Povestea mea, dacă e să aleg una singură, despre Băietu’ ar fi, fără-ndoială. Un miel pe care nevasta ciobanului voia să-l arunce, să moară pe brazda cu urme de zăpadă încă, fiindcă fătase oaia gemeni şi „n-avea putere cu doi”. Nici o secundă nu mi-a trebuit să decid şi l-am cerut. „Adu-i-l pe băietu’ cela, da’ are să hie bataii de cap cu dânsu’”, i-a zis femeia ciobanului. Băietu’ i-a rămas numele. Umbla după ai casei ca un căţel ,şi prin casă, şi la stradă. A adormit lipit de sobă şi şi-a ars blana cu un semn de lună cafenie. La început bea lapte cu griş din biberon, apoi a trecut la chestii serioase, inclusiv cartofi fierţi şi cozonac. Au trecut aşa câţiva ani, a fentat Băietu’ câteva ediţii (macabre pentru semenii săi) de Paşte şi se cădea găsită o soluţie de urgenţă. În cazul său, însurătoarea fu salvarea. Însoţit în alai de toată familia, Băietu’ hrănit cu griş şi cozonac s–a făcut berbece peste ditamai turmă în saivan. Avea deja coarne şi îşi păzea cu ele obştea de Iepuraşul de Paşte. Care în bestiarul berbecesc e un fel de domnul cu coasa.

(c) fotosen.ro