„Un copac cu flooori” lălăie în fundal Ştefan Hruşcă, în vreme ce, pe mijlocul ecranului, un prefect din nu ştiu ce judeţ „planta” fălos un pom într-un parc în care, desigur, nici urmă de cerşetor hodinind pe bănci, de „nunţi” căţăleşti , nici picioruş de pervers iţindu-se din tufişuri să-şi arate părţile ruşinoase fetelor aşijderea…Carevasăzică, prefectul - costum, cravată, pe mână rolexu’ -un bărbat ...bun de stat, adică funcţionar apolitic. Pomul - tei, desigur, românul s-a născut emin sau escu, orice prefect poartă în raniţă un baston de poet. O doamnă în taior, cu „tunsoare mireille mathieu”, gen „şefă de cabinet”, ţine pomul de tulpină şi hârleţul de coadă. Hârleţul/arşeul nou-nouţ, n-a văzut vreodată pământ, cum nici prefectul n-a văzut pesemne cazma în viaţa sa. Groapa gata săpată, nici un fir de praf nu tulbură luciul papucului oficial. Prefectul zâmbeşte larg şi
se mişcă lent, totul se întâmplă ca într-o secvenţă de film redată cu încetinitorul – cum de ce? – ca să „filmeze presa”, flashuri, blitzuri, camere de filmat, toţi se îmbulzesc, sub picioarele lor răzoare întregi de flori de nu-mă-uita şi părăluţe dispar strivite, vreo trei pomişori firavi îşi dau şi ei obştescul sfârşit pe altarul libertăţii cuvântului. Prefectul zâmbeşte îngăduitor, nu vă îmbulziţi le zice, repetăm dacă e nevoie, să „Paşte-ţi” bine, le urează, întinde încet o mână spre tei, văleu, e mâna care trebuia s-apuce hârleţul, nu-i nimic, repetăm, „mireille mathieu” continuă să susţină, ca răstignită, pomul şi unealta, de piciorul ei se sprijină stropitoarea, până ce şeful termină şedinţa foto. Mă plictisesc şi schimb canalul, nu înainte să văd că teiul are vârful tăiat ca să nu fie mai înalt decât cel mai înalt funcţionar al judeţului, păcat, teii cu capul tăiat nu se prind. Şi ce dacă schimb canalul, şi pe celelalte posturi se sădesc pomişori, doar prefectul e altul, mereu altul, ziariştii şi „mireille mathieu” par aceiaşi, doar par. A doua zi le văd poza în ziar, prefectul zâmbind, cucoana cu pom, târnăcopul nou-nouţ, tablou bucolic, mor de plictis. Se mai schimbă în week-end peisajul, însăşi ministra Sulfina pune pomişor, tei, desigur, vânzare bună la târnăcoape săptămâna asta. A doua zi aflu că s-a Sulfina s-a …korodit, nu mai e ministră, vai, n-o să mai vină la Timişoara, cine o să ude teiul ei? Mi-aduc aminte că `nainte de tei era moda cu botezatul bebeluşilor de la orfelinat, orice VIP năşea la micul dejun, botezurile erau sfinţite de un sobor de presari, cu asta, basta. Ţara are nevoie de pomi, târnăcoape şi ştiri proaspete. M-am întristat, după două zile m-am înveselit tot la telejurnal: un om fără rolex se făcuse frate cu teiul prefectului, nu cel de anul acesta, ci din anţărţ, îl răsădise în faţa casei lui, era verde, vesel şi văruit, „păi era prăpădit de la gazele de eşapament, l-au scos şi l-au aruncat, nu l-am furat, l-am „adoptat”, zice râzând, râd şi eu , nădăjduind că noul ministru al mediului o să ceară dregătorilor să pună câte un hectar, că nu mai vedem pădurea de-atâţia pomi…corecţi politic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu