”treci zilnic pe lângă ele, una ar putea fi a ta”, doamne ferește! mecle în campanie.

plicticoasă campanie electorală, e ca reclama aia tembelă cu ”cărțile, treci zilnic pe lângă ele, una ar putea fi a ta”. cu cât e partidul mai ortoman și-are oi mai multe, mândre și cornute, cu atât e campania mai plicticoasă, seacă, pe formate. cu cât e catindatul mai fără șanse, mai mioriță, cu atât se chinuie să fie mai ”creativ”. de cele mai multe ori e doar zbuțat. personal, mie 3 mostre mi s-au părut cele mai funny. carevasăzică, top 3 by me: 1 - bannerul cu udrea cu breton și tunsoare în scări ascuțite, de piți. ea însăși , în vârful unui V (ca stolul de rândunici) de oameni în blugi și cămăși albe, arâtând (vorba lui Raoul Jurchela) de parcă s-ar duce toți în fratteli. și sloganul ”ridicăm românia”. amendez sincer mitocănia lui dottore, dar nu pot să zic că nu înțeleg ce voia să spună când a zis că ”doamna udrea poate ridica multe, dar nu românia”. trebuie doar să mai deschidă un nasture la cămașa aia albă 2 - candidatul balint. ținut în brațe, pe piept, pe burtă de niște oameni. pentru că nu mă pot decide care -i mai urât: el sau ăla/aia care-l ține. cum care balint? 3 funeriu. pentru fruncea cu adevărat lată. cu vagi urme de acnee juvenilă. și pentru felul în care ține în mâini cotărița aia. cine naiba i-o fi dat-o, cât de tare poți urî pe cineva? și mă opresc aici cu argumentele. ex aequo (fiindcă nu încape în nicio categorie, comparație, competiție) un nene zanfir de la partidul lu' domnu' dan. pentru morga funebră. o combinație mortală între frankenstein și lampa cu căciulă. buuuun, acuma liber la topurile voastre:)

Luța

Luța are 11 ani și e măritată. A avut la nuntă de toate: limuzine, voal cu diademă de jde mii de euro, valeți, tort cu 24 de etaje, 16 cântăreți și un quartet de coarde. Acuma mai stă câteva zile cu mă-sa, apoi se întoarce în Franța, unde e elevă la o școală de muzică. E premiantă, i-am văzut teancul de diplome – înrămate cu auriu- la concursuri de interpretare. Violonistă. Studiază între 6 și 8 ore pe zi, pentru școală, pentru competiții, cu profesori particulari. Am găsit-o în camera de muzică din palatul de marmură al lui ta-so, lucrând la un studiu de Vioeuxtemps. Care o plictisește, mi-a spus, dar nu are ce face, e temă de la școală. Când se face ”mai mare”, Luța vrea să urmeze Conservatorul la Berlin sau la Viena. Mai departe, nu știe exact. Vrea să cânte și după ce cântă să primească flori. Orhidee, zice râzând. Fetița-femeie măritată vorbește fluent franceza, germana, engleza, italiana și româna. Și, bineînțeles, țigănește. Care îi place cel mai tare. Nu te sperie, supără, încurcă, o întreb, să fii măritată așa devreme? Păi, de ce să mă încurce? Hmmmm! Mirele îți place? Oh, spune, și lasă obrazul galeș pe lemnul roșiatic al viorii; pe Eduardo îl iubesc de-o viață! Care viață, cum ziceam, are cu totul 11 ani. N-am curaj să o întreb dacă au făcut sex. O las cu Vioeuxtemps și revin în salonul câte un teren de tenis, unde mă-sa muștruluiește o servitoare cu șorțuleț alb. Pe masă cofeturi, pe perete o carpetă cu cai, femei și lună aurie și un poster uriaș cu Paganini. Înrămat auriu. Senină, femeia îmi ”explică” de ce a măritat-o pe Luța ”abia acum”: că au trebuit să aștepte să-i pornească menstra. Că, deși arată ca de 14-15 ani, abia acuma i-a venit. O întreb direct dacă fata a făcut sex în noaptea nunții. Nuuuu, neagă vehement, atunci nu, ca am avut 1100 de invitați. A făcut noaptea următoare, n-am putut-o face să mai aștepte, că îl iubește pe Edu de când se știe. Oricum, mă asigură, fata era virgină, au dus-o socrii la medicina legală, așa e regula. Și o vor face rar în următorii 6 -7 ani, că fata pleacă la școală și rămâne într-un fel de custodie, se vede cu soțul după un program strict. Sora mai mare, de 14 ani, are deja doi copii, gemeni, iar pe fetița de 2 ani o pețesc deja cuscrii, pentru când crește, pentru un frate al lui Edu. Îmi arată poze pe un dispozitive electronic pus direct pe secretaire-ul Louis XVI, o imitație vulgară, dar nu ieftină. Îi spun că voi scrie despre ei și despre tinerii miri. Mă roagă, un pic prea apăsat, să nu. Că lumea albă nu pricepe, zice că și-a vândut fata și se pornesc iar toate ponegririle pe țigani. Și de aia ea ales să țină nunta în Ungaria, să nu fie ziariști și plătește avocați mulți și scumpi. Dar ea se jură pe ochii lu mă-sa și tot neamul că nu vrea decât fericirea copiilor. La un moment dat, trece pe acolo mirele. Are 12 ani, poartă Rolex, umblă cu un scuter lucios și pantofi alb cu negru. Un puf de musăcioară și pasul apăsat dezvăluie că își ia în serios rolul de soț. I-a adus Luluței un cadou, o păpușă care cântă la vioară când tragi de sfori. Se joacă cu marioneta și râde. Îi cere voie soacră-sii să-și vadă nevasta, fuge pe scări, se dă o tură pe balustrada aurită și urcă iar. Eduard, întreb, e și el la școală? Nu prea, mai mult în particular. Și cu unchi-său în afaceri. Ce afaceri? Păi cu firmele, ce știu eu, spune. Da' chiar, de unde aveți toți banii ăștia? Râde, dar nu apucă să-mi răspundă, că ies mirii și trebuie să meargă cu ei la dentist. Plec și în curte o văd pe servitoare udând plantele, care au toate plăcuțe scrise latinește, ca la grădina botanică. foto credit: www.fotosen.ro aka Ianăș Florin

Poveștile săracilor....

....sunt întotdeauna cele mai frumoase, mi-a spus ieri un om care-i păzea sau doar îi privea pe pușcăriașii ce lucrează pe șantierul arheologic din Piața Sf. Gheorghe, văzând cum mă bag în vorbă cu ei, nesocotind regulile. Nu știu dacă e chiar așa, dar mi-a plăcut cum suna. foto (c) www.fotosen.ro, Ianăș Florin