La Ghiro, pe terasă, şi-a făcut casă un trib de viespi. Nu e un fel de subînchiriere a spaţiului locativ, ci mai degrabă o luare în posesie, abuzivă şi intempestivă, a unui colţişor de sub acoperişul translucid. Acum, viesparul creşte văzând cu ochii şi zumzăind urechilor. Eu sunt alergică la viespi, dacă mă-nţeapă, mă umflu şi levitez ca un balon din ăla cu aer cald şi dungi colorate. Cam toţi dintre cei care stau pe terasă, sub ţuguiul de Oblio răsturnat, se tem de viespi. Dar viesparul e frumos, o arhitectură fabuloasă şi vie. Eu acuma ce fac? Îl dau jos? Le afum? Le gazez? Îs eu adolf-ul viespilor?
Foto (c) fotosen.ro
le admiri, incepi sa te'mprietenesti cu ele ;;)
RăspundețiȘtergere