Să fie pace şi vată de zahăr!/ zile si nopti

Două erau lucrurile după care ştiam, copii fiind, că vine 1 Iunie. Întâi, concursul. Ne pregăteam pentru el zile-n şir, de când tovarăşa Elena, care preda desenul, ni-l anunţa, iar în frumoasa zi prima din Cireşar (oare mai citeşte cineva romanele lui Constantin Chiriţă, cu aventurile lui Ursu, Tic şi Ionel?), înarmaţi cu guaşe şi pensule cu păr de cal primit de la moş Suba, grăjdarul IAS-ului, ieşeam în „Colţul Pionierului”. Care era doar o curte din spatele şcolii, fără nimic pionieresc în afara de catargul pe care nimeni n-a pus vreodată vreun drapel de pionier, mai puneau şvabii steagul de kirwei, înainte să plece toţi în Deutschland. În rest, în colţul pionierilor doar iarbă şi o bară de lemn orizontală, pe care toate fetiţele se visau Teodora Ungureanu. Acolo era concursul de 1 Iunie, în fiecare an acelaşi: un desen cu tema „copiii lumii vor pace”. Şi desenele erau, fără excepţie, aceleaşi: o sferă aproximativă, adică Pământul, în faţa căruia, atârnaţi ca rufele pe sfoară, copii: câte unul alb, negru, galben, roşu (cu pană de indian neapărat!), uneori şi verde sau violet. Şi pe toată foaia, scris cu majuscule colorate PACE, PEACE, MIR etc. Deasupra, un porumbel alb. Niciodată nu am înţeles cum alegea „juriul” câştigătorii, când toată lumea desena la fel. După „originea sănătoasă”, ne explica tovarăşa Elena: nu ştiam ce înseamnă, dar era o explicaţie suficientă. Şi pe unde mai rămânea loc pe foaie, pictam toţi nişte nori albi, dolofani, pufoşi, jinduind după...al doilea lucru care ne spunea că 1 Iunie. Şi anume că doar atunci şi doar pentru o zi, în centru se deschidea sifoneria, de unde puteai să cumperi sirop de zmeură cu sifon rece şi minunata, incredibila, festiva vată de zahăr. Prăvălia era toată o odaie de 2 m, dar pentru noi, competitorii mânjiţi cu guaşe şi acuarele „Rodica”, făcea cât toate mall-urile şi kidland-urile „occidentului decadent”. Şi, cumva, dintotdeauna mi s-a părut că pacea e ceva dulce, pufos şi lipicios.

Foto (c) fotosen.ro

Despre babe, zgripţuroaice şi traiste pe roţi/ ZN

Mereu m-am întrebat de unde apar babele pe zebră. Ştiţi, bătrânicile acelea cu sacoşe în carouri roşii sau bleumarin, sacoşe pe rotile. Cum apare câte una la fiecare zebră şi se uită temătoare la tine, te scrutează prin parbriz, tu frânezi, ea ezită, pare decisă să mai stea un pic, tu porneşti, ea porneşte, tu frânezi, ea se sperie, se opreşte, pleacă iar, roţile straiţei se poticnesc, ajunge la jumătatea zebrei, şi-aduce aminte că n-a luat mărar, aşa că se întoarce iar pe zebră... Oraşul pare să aibă o sursă inepuizabilă de băbuţe cu sacoşe rotilate, pentru fiecare zebră şi moment al zilei, şi ajung să mă întreb dacă piţipoanca în Q7 sau X5 care claxonează strident o să ajungă tot o bătrânică cu traistă pe zebră. Acum ştiu. Cred că ştiu de unde vin băbuţele cu sacoşe pe rotile. Vin din poveşti cu plăcintă năzdrăvană şi ridichi uriaşe, cu mărar şi făcut piaţa pentru nepoţi. Că mai există şi celelalte poveşti, alea cu zgripţuroaica, băbătia vigilentă care ţipă la tine când parchezi pe strada ei, chiar dacă ea locuieşte trei case mai încolo, chiar dacă tu îi explici că mergi la clinică şi nu e loc de parcare pe Popa Şapcă şi că laşi doar un pic maşina acolo, ea nu vrea să audă şi ţipă. Aşa că după câteva minute, când ieşi de la doctor, nu-ţi mai găseşti maşina pe stradă. Fiindcă baba cloanţa spiritului civic a sunat la poliţie şi ăia ţi-au ridicat-o. Pe urmă mergi cu un taxi la naiba-n praznic, printre bălăriile înspăimântătoare în care ţine adepeul maşinile „confiscate”. Stai în soare, praf şi mizerie, faci coadă într-o clădire jegoasă de beton după oameni care încearcă să „aranjeze” ceva, un tânăr grăsuţ cu blugii căzuţi pe vine, trei surdomuţi, o femeie din Mehedinţi cu o bătrână bolnavă după ea, un şmecher cu box-ul la curea...Toţi cu celularele înfierbântate, mimică şi voci complice. Cam jumătate dintre ei „aranjează ceva” şi pleacă ţanţoşi şi cu maşina şi cu portofelul burduşit. Ceilalţi nu. În cele din urmă plăteşti opt milioane jumate vechi ca să-ţi capeţi maşina, ştiind prea bine că banii ăia n-or să facă nici măcar un deget de parcare nouă în oraşul ciuhandului. Dar măcar, pe banii tăi, afli că da, zgripţuroaica sună zilnic să ridice ăia maşini şi mai e şi pe strada paralelă una, şi pe multe alte străzi câte una. Şi pleci cu maşina din bălării, mai sărac cu 200 de euro, dar cu două preţioase noi reguli: să laşi să treacă băbuţele cumsecade pe zebră şi să te fereşti de băbătiile vigilente fără traiste pe rotile. Ei, da, şi să înjuri mai săftos adepeul şi telporkul mamii lor cine i-o mai vota....

Foto: (c) fotosen.ro