Faceți căutări pe acest blog

duminică, 20 decembrie 2009

Crăciun cu mărgele şi cercei


Revoluţia răsturnase totul în jurul meu şi în oamenii din jurul meu, aşa încât Crăciunul a venit neaşteptat, ca un fluture de varză pe un Om de Zăpadă. Ne-a luat pe toţi în surprindere, mai ales că soarele din zilele acelea ne lăsa să credem că iarna e ca vara şi, când i-am auzit pe toţi oamenii aceia cântând, în Piaţa Operei, „o, ce veste minunata” m-am gândit mai degrabă la vestea cu „ole, ole, ceauşescu nu mai e”, la frenezia absolut miraculoasă a acelor zile, la delirul de a fi împreună cu ceilalţi pe stradă şi la ce minunate vremuri or să înceapă pentru toţi românii. Aşa că în ziua de 25 decembrie 1989 am fost foarte, foarte bucuroasă să-l găsesc în Piaţa Iosefin pe moroşeanul acela exaltat, care mi-a dat pe „10 lei şi un bună ziua” ultimul lui brăduţ, un molid ciufulit care aducea mai degrabă a asparagus decât a brad de Crăciun. Şi cum cutia cu beteală şi globuri rămăsese undeva la ţară, am împodobit năzdrăvănia ţepoasă cu toate mărgelele, brăţările, panglicile, cu toţi cerceii gen „fondul plastic” pe care mi-i făcusem în vremea liceului, când cristalele swarowski nu se inventaseră, iar brazii ecologici se chemau „de masă plastică” şi se vindeau, pe sub mână, la Alimentara. Cea mai dichisită delicatesă culinară pe masa acelui Crăciun s-a nimerit să fie laptele condensat, gros, păstos ca un lipici şi dulce –dulce, marfă chinezească apărută brusc, în nişte cutii de pleu, pe rafturile alimentarei cunoscute drept Ciuperca. Şi a fost un Crăciun perfect.
O, brad fiţos, cânt în gând plimbându-mă după 20 de ani prin imensul (komso)mall lucitor, mai ascunzi vreo poveste printre crengi, design şi marketing?

miercuri, 16 decembrie 2009

Revoluţia mea. Amintiri la borcan cu filet. (II)






Vacanţa aceea de iarnă, prima vacanţă din viaţa mea de învăţătoare la clasa a IV-a, venise la timp. Să mă salveze. Să mă scape de „agitaţia vizuală”. Care însemna să decupezi cu foarfeca poze cu Nicolae Ceauşescu şi cu tovarăşa, poze trimise de agerpress sau din revista Cutezătorul, şi să le lipeşti pe cartoane lungi, albe, din cele pe care şcoala le folosea şi să crească viermi de mătase. Şi din litere să faci lozinci care să fie altfel decât în alte clase. Şi să lipeşti cartoanele pe peretele cu tabla crăpată de lemn, aşa încât, oricum ar sta, copiii să le vadă. Eram singura din toată şcoala care n-avea agitaţie cu lozinci, asta nu e bine pentru spiritul de abnegaţie al colectivului, mi-a spus directorul şcolii în ultima zi a trimestrului, mă întorc în prima zi de şcoală şi dacă nu găsesc agitaţia la perete, convoc colectivul să-ţi faci autocritica şi te zbor în câmpul muncii de la ceape. Directorul era (încă e) un libidinos şi pipăios, iar şuviţa prelungă sub care îşi pitula chelia şi pozele Ceauşeştilor, rispite de-a valma pe masa cu „material didactic” au rămas ultimele mele amintiri din Epoca de Aur. Peste ele, iureşul, Revoluţia, frenezia inefabila care anula în oameni instinctul de conservare, profilul pleşuv al acelui domn înalt care era în faţa noastră, mereu în primul rând al coloanei, şi pe care, am aflat, îl chema „domnul Romândaşcu”. Soldatul brun, imberb tragând cu mitraliera, din remorca unui camion, în oamenii adunaţi la coadă, la măcelăria din Iosefin. Femeia căzută pe trotuar, ochiul ei curgând, sânge şi creier de sub baticul stacojiu. Pe pod un bătrân mort cu o plasă cu o plasă pe care zâmbeşte Albă ca zăpada. Soare, vitrinele sparte ale librăriei din centru, zgomotul ireal, halucinant, al armelor, lângă mine un bărbat mustăcios zvârcolindu-se şi plângând, înjura şi zicea mamă, măiculiţă, eu ghemuită sub un tuya. Tancurile, ca armata de elefanţi a lui Hannibal, scrâşnind, oameni şi pâine şi ceai cald de la o femeie cu cearcăne şi mătănii. Elicopter, Ceauşescu fuge, „tiranul împuşcat”. Până-ntr-un an o să fim ca-n Germania, zice directorul şcolii când, după Revoluţie, ne întâlnim în prima zi a trimestrului, la cancelarie. Eu nu cred, dar tac, n-am chef să-mi fac autocritica pentru pesimism. Tace şi el, nu zice nimic de agitaţia vizuală. Sună, mă duc spre clasa mea, intru şi....rămân tablou. Pe perete, sub tabloul cu freza ondulată a fostului Tovarăş, stă în toată splendoarea „agitaţia vizuală”. Poze cu conducătorii iubiţi, pionieri, flori şi şantierele patriei, lipite „artistic”. Deasupra scrie „Uniţi în cujet comunismul construim”. Cujet, în loc de cuget. Deci cujet şi mă lămuresc: tanti Silvia, femeia de serviciu, a venit de dragul meu în vacanţă şi a făcut agitaţia, să mă scape de autocritică. Râd în hohote, râd cu lacrimi şi îmi dau seama că e primul meu mare râs postcomunist...

duminică, 13 decembrie 2009

Revoluţia mea. Amintiri la borcan cu filet. (I)


Amintirea e clară, proaspătă, grea de detalii redundante. Ca un film văzut ieri. Amintirea e cum am urcat în tramvaiul 1 negru spre Gara de Nord, să plec „cu trenul de 4” acasă. Cum în geanta neagră, cu mânere croşetate de mama după ce alea „originale” s-au rupt, aveam haine de spălat şi două borcane goale, „cu filet”, zestre importantă căci în ele primeam la întoarcere mazăre dulce şi celebrele „icre false”, din griş şi conservă de peşte. Şi cum zdroncăneau, ruşinându-mă, borcanele la hurducăneala tramvaiului din Piaţa Operei, pe lângă peştii care arătau altfel, peste podul pe Bega. Unul s-a spart chiar atunci, când tramvaiul s-a oprit brusc, „în Maria”, şi n-a mai vrut să plece. Am rămas în tramvai, neştiind. Am rămas aşteptând îndelung, până când am ştiut că trenul de 4 s-a dus şi atunci am coborât să aflu. Oamenii te priveau pieziş când întrebai, erau suspecţi curioşii, dar curiozitatea mea le-a părut sinceră aşa că mi-au spus. De pastorul Tokes şi că „aşa ceva nu se mai poate”. Mi-era frig, m-au lăsat la baie, în casă oamenii vorbeau în şoaptă, repetau întruna „Istenem”, o tanti micuţă, grăbită, mi-a dat un sandviş cu unt şi piparcă. Plutea în toate o stare de excitaţie, un mister care-mi lipea tălpile de trotuar, aşa c-am stat cu ei până la trenul de 7. Am plecat să le spun alor mei şi m-am întors cu primul tren, la 4 dimineaţa: Revoluţia tot acolo, mă aştepta...

foto (c) fotosen.ro