Băietu’ sau Cui i-e frică de un biet Iepuraş?/zn

Imposibil să fie vorba doar despre ouăle roşii. Sau roşii, verzi, oranj şi mov, boite cu vopseluri de la Alimentara, cu sclipici, şibebilduri şi modele, care răsar misterios în tufele cu narcise galbene şi leuştean, iar în variantă proletar-urbană printre ghivecele cu muşcate din balcon. Nici doar despre mielul trist, adus din Noua Zeelandă cu etichetă bio la supermarket, pe care îl cumperi că îţi permiţi, ce pana mea. Sau despre invazia de iepuraşi pufoşi, kitschoşi, gălăgioşi, care au invadat vitrinele, ecranele, visele, sinonimi cu promoţii, negoţ, marketing, advertising pascal. Probabil nici despre fiorul mistic, care loveşte ca o pandemie şi ţine mai puţin decât un guturai. Şi în orice caz nu poate fi vorba doar despre chiolhăneala pantagruelică, indigestă. N-aş şti să spun despre ce e vorba pe lângă şi peste toate astea, dar cred că PAŞTELE E POVESTE. Pentru fiecare, altă poveste, pesemne. Cu mirarea –copil la gustul acrişor al pâinii cu vin primite dimineaţa, pe stomacul gol. Cu emoţia tremurată, atârnată de ciorapul de nailon în care o frunză de pătrunjel sărută pudic, tremurat, un ou vopsit în foi de ceapă. Poveste din vacanţa de primăvară, cu miros de iarbă şi lapte lăsat de ciurdă la prima ieşire pe izlaz din an. Despre vaca maicii domnului ieşind la soare, despre bunici, arome şi lucruri mici. Povestea mea, dacă e să aleg una singură, despre Băietu’ ar fi, fără-ndoială. Un miel pe care nevasta ciobanului voia să-l arunce, să moară pe brazda cu urme de zăpadă încă, fiindcă fătase oaia gemeni şi „n-avea putere cu doi”. Nici o secundă nu mi-a trebuit să decid şi l-am cerut. „Adu-i-l pe băietu’ cela, da’ are să hie bataii de cap cu dânsu’”, i-a zis femeia ciobanului. Băietu’ i-a rămas numele. Umbla după ai casei ca un căţel ,şi prin casă, şi la stradă. A adormit lipit de sobă şi şi-a ars blana cu un semn de lună cafenie. La început bea lapte cu griş din biberon, apoi a trecut la chestii serioase, inclusiv cartofi fierţi şi cozonac. Au trecut aşa câţiva ani, a fentat Băietu’ câteva ediţii (macabre pentru semenii săi) de Paşte şi se cădea găsită o soluţie de urgenţă. În cazul său, însurătoarea fu salvarea. Însoţit în alai de toată familia, Băietu’ hrănit cu griş şi cozonac s–a făcut berbece peste ditamai turmă în saivan. Avea deja coarne şi îşi păzea cu ele obştea de Iepuraşul de Paşte. Care în bestiarul berbecesc e un fel de domnul cu coasa.

(c) fotosen.ro