Faceți căutări pe acest blog

luni, 1 februarie 2010

Iarna vrajbei, vremea şuşei


Ianuarie-i gata, dusu-s-a, iarna asta parcă-i bătută-n cap ca Boc, nu pricepe că mă deranjează, şi nicio premieră teatrală n-a făcut demn de ţinut minte acest început de an. Drept e că micile laşităţi fac viaţa mai suportabilă şi de la compania Revizorului lui Vutcărău vreme de patru ore m-am sustras cu grijă. Mă surprinde să observ cum spectacolul numit 2010 seamănă şocant cu 1990, un reload ieftin în care şuşa politică o bate la fundul gol pe cea teatrală, în care spectacolul parvenirii în fruntea obştii, cel monden, cel din fotbal sau de pe stradă fură „ţărişoara noastră scumpă” într-un dement carnaval. Sigur c-avem şi noi faliţii noştri. Un întreg popor de faliţi, în vreme ce oamenii cei mai bogati din ţara asta sunt, chipurile, de stânga. Ceaţa doctrinară produce qui pro quo pe bandă, PSD face politică de stânga-mprejur, PDL se-nvârte ca roza vânturilor cu marele cocoş în vârf, politica liberală se face la Snagov cu singura grijă să fie pe placul mangafalei Patriciu, ceilalţi sunt de parcă n-ar fi. Patria stă cu sufletul la gură că Mutu s-a dopat cu pilule de slăbit ca toate gospodinele, că Udrea nu va mai avea statuie de gheaţă la Suceava, că Mircea Băsescu e naş la Bercea Mondialu’. Din departare se aude un gong...

Foto: (c) fotosen.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu