Moş Teacă, ce-ai în teacă?

Plutonul de execuţie dacă m-ar paşte şi tot o să-mi spun, ca o bună şi iubitoare noră de colonel, părerea despre pensiile militarilor. Rezerviştii care fac astăzi, de Ziua Unirii, patriotic

ă tarantelă pentru pensiile lor „recalculate” (şi absolut previzibil să reacţioneze aşa) aparţin unei generaţii de militari care a reuşit, slavă Domnului, să stea o viaţă în slujba (şi la umbra) drapelului fără să ducă vreun război, fără să ridice arma către inamic. În general (sic!) fără să ridice altceva decât propriile lefuri. Care nu erau deloc de lepădat: la vremea când tatăl meu, profesor de literatură la gimnaziu, câştiga 2000 de lei în anul 80, socru-meu, colonelul, lua în mână frumuşica sumă de 8000 de lei. Plus beneficiile, nici ele de neglijat, în virtutea unei vechi cutume care zice că războinicul trebuie să fie bine plătit ca să nu se-ntoarcă împotriva ta. Aşa că din obsedantul deceniu cinci şi până la revoluţia de la objnouă, gradaţii aveau la unitate raţii generoase de carne, pâine, lapte (inclusiv la vremea când populaţia făcea foamea pe cartelă), lemne şi cărbuni dacă ţineau teracotă, stofă pentru costume, pantofi gratis şi bilete de tratament pentru nevestele ofiţerese. Admit că aveau ierarhii, regulamente, exerciţii şi aplicaţii...dar ce slujbă serioasă nu are toate acestea? Nu se trezesc şi popii la slujbe în zori? Nu au şi şoferii regulamente, actorii exerciţii, nu am şi eu şedinţe şi team-building-uri, nu avem toţi şefi? De ce atunci ar avea ei pensiile astea babane, când tuturor celorlalţi ni s-au impus sacrificii, măsuri de solidaritate socială, ni s-au tăiat salariile, pensiile, banii pentru copii? Doar pentru că ei s-au obişnuit cu traiul bun? Şi ca buni patrioţi dau în judecată ţara, să le plătim, cu următoarea guvernare, noi toţi pretinsa pagubă?

Şi pentru că tot aud o ţară deplângându-l pe cel mai celebru general stelar al României că i s-a scurtat cu 70% pensia, cică după ce i-au tăiat-o (sic iar!), a rămas cu 470 de euro. Ce să zic? Că Oma mea are pensie 370 de lei şi a muncit o viaţă la „separator” cărând saci cu grâne până i s-a curbat spinarea ca transfăgărăşanul? O lege morală ar fi să nu existe pensie mai mică de 1000 de lei, nici mai mare de 2000 de lei, iar diferenţele se să facă între aceste bareme decente.

Într-o zi, trecând cu maşina pe Calea Lugojului, am văzut un tanc T 55 (vezi foto) pe care îl duceau la fier vechi. Un tanc bun, care a făcut războiul rece. Acum nu mai era nevoie de el şi-l duceau nişte şmecheri care îl cumpăraseră pe trei parale, să-l vândă cu profit, la kilogram. Am plâns de mila lui şi aş fi vrut să-l iau acasă. Şi niciun rezervist nu plângea lângă mine.

Foto: eu