Faceți căutări pe acest blog

luni, 21 iunie 2010

De la adidaşi de porc, la târtiţă de curcan/ZN



„Ptiu, ajungem iar la adidaşi de porc!”, oftează obidit femeia. E violonistă şi poartă pe braţ o banderolă albă de grevă, pe care scrie „-25%”. Dacă-şi aminteşte ce celebrii adidaşi de porc, înseamnă că a prins vremea lui Ceauşescu şi criza alimentară din anii 80, că n-a uitat cozile la hârtie igienică, cartelele pentru raţiile de pâine, zahăr, ulei şi pentru un boţ de unt cât o nucă, pe care unii îl înghiţeau pe loc, înainte sa ajungă la casă. Şi, desigur, pentru „adidaşii de porc”, copite din care se făceau cotoroage pentru toată familia. Douăzeci de ani i-au trebuit societăţii româneşti să evolueze de la adidaşi de porc la târtiţă de curcan. Nu spun că ăsta e singurul progres al naţiei, ci doar că este cel care mă izbeşte pe mine zi de zi, când stau la semafor pe strada Iosif Vulcan. Acolo, pe zidul unui „ABC nonstop” care e-nchis noaptea, e o tablă care stă scrisă, cu creta, „oferta zilei”. Primul articol, e, de vreo trei luni, „târtiţă de curcan”. Întotdeauna punem sus ce se vinde mai bine, îmi explică vânzătoarea. „Târtiţa de curcan se vinde cel mai bine. E ieftină şi gustoasă, zice, faci din ea şi o supă grasă şi o tocană sau papricaş, merge şi friptă, se topeşte-n gură. Acuma, cu criza, se topeşte şi din raft. Şi să nu credeţi că numa’ românii cumpără, o caută şi ei”. Îmi arată cu sprâncenele de-a lungul străzii înţesate cu palate ţigăneşti, imense, opulente şi oribile. O privesc neîncrezător şi plec. De pe trotuar, văd în curtea unei măgăoaie de marmură o familie aşezată pe scaune înalte cu ornamente aurii, privind la o plasmă uriaşă Campionatul Mondial de Fotbal. Spre stradă răzbate un miros de friptură. Nu pot să bag mâna-n foc că –i de la târtiţe de curcan.

foto : me

Un comentariu: