Coşniţa cu mărţişaguri

Stă pitită, cuminte, prăfuită, într-un ungher al casei. Un locşor nu prea umblat, din fiecare casă. Aşteaptă răbdurie să dea frunza urzicii. Nu ghiocelul, fiindcă şmecherul ăla mic s-a obişnuit să apară din ianuarie, să se bucure mai multă vreme de atenţie. Aşteaptă deci urzica, fiindcă, nu-i aşa, „primăvara-i mama noastră, cresc urzicile pe coastă, urzica-i mâncare nouă, o mâncă domnii, cu ouă” (sic!). Şi pentru că atunci e vremea ei, a celei cuminţi, pitite, părăsite: cutia cu mărţişoare. O cutie de carton, din ce în ce mai grasă, mai lăbărţată, cu vremea. Sau doar o pungă de nailon, în cazul că soarta i-a fost vitregă. Oricum, singurul cămin de care au parte generaţiile succesive de mărţişoare. Căci ce să faci cu el, după ce trece ziua lui şi se duc babele şi zilele moşilor? Să-l porţi, nu se mai face. Să-l arunci la ghenă ca pe bradul de Crăciun, nu te-nduri. Să-l mănânci ca pe oul de Paşti, nu poţi. Aşa că stau laolaltă, în cutia cu mărţişoare, coşarul cu scăriţa aurie şi cu (niciodată nu am înţeles de ce!) joben, potcoava şi trifoiul cu verdele cojit, inimioara străpunsă de săgeată, pisicuţa de sticlă neagră, zambiluţa cu pietricele parţial sărite. Simple, naive, vesele producţii de masă ale cooperativei socialiste. În stratul următor se aşează, cu emfază, fondul plastic, manufactura, „unicatele”: pene în degrade, flori presate, sticluţe cu nisip şi mărgele, animăluţe din piele cu inscripţii în engleză. Următorul val, cel postrevoluţionar: mărţişoare politice, ecologice, mistice sau erotice, din ce în ce mai multe kitschoşenii, din ce în ce mai puţină poezie. Printre ele, uneori, o regină a balului: un crystal, un bob de argint, o crenguţă simplă de salcie. Şi cutia, din ce în ce mai plină. Se încâlcesc şnururile, se amestecă amintirile, vremile, ideologiile. Şi de câte ori te muţi, zugrăveşti sau faci curăţenie generală, te împiedici de ea şi –ţi vine s-o laşi de izbelişte. N-o arunci, totuşi, pentru că e acolo şi mărţişorul de la primul El, şi cel făcut de ăla micu la grădi’ şi petalele lipite de clasa a şaptea, cea mai bună promoţie, şi piticul de la Vasilică, şi….îţi vine să strigi gata, ajunge, e plină cutia, nu mai încap nici mărţişoare, nici amintiri, oricum nu am ce să fac cu voi, zdrăngănele inutile şi ridicole. Dar apoi vin urzicile, şi 1 martie, şi toate poezioarele alea stupide şi articolele optimist-tâmpiţele şi tarabele colorate şi….zău că-mi vine să-mi las baltă toate interesele!


Foto © fotosen.ro