adio, ciuhi!

Pentru prima data, dupa multi, multi ani, ciuhandRu mi-e din nou simpatic. zic "multi ani" si imi aduc aminte de primele doua campanii, cand am trudit ca omu' sarac, dar cinstit, pentru dansul. Care dansul era tot asa, un om sarac, dar cinstit, dornic să-şi înghesuie un gărăjuţ, cât de mic, cât de strîmb, printre bateriile dintre blocuri pe care apoi când tătucul urbii (pentru noi, orbii) a crescut mare cât o casă p+m le-a oropsit şi demolat. Rememorez, deci, acestea cu nostalgia moşului din banc, care fusese cel mai fericit din viata lui când era prizonier de război în Rusia şi-l mâncau păduchii, că atunci era tânăr. Acu', simpaticul domn ripley a văzut semnul divin şi tot feliu' de falşi profeţi urlă, după ce s-a dat poporului prescura, că ei au fost de faţă la epifanie şi ştiau dinainte. Eu cred însă că Semnul i s-a arătat nici în lego-urile nepoţilor, nici în coliva peneţecedeului, ci acolo, sub linie, la bilanţ. Nu zic, ferească DNAul, că a furat. De ce să fi furat? Omul de nevoie fură. Dânsul n-avea dece. Dar niscaiva bani albi de zile negre a pus şi el deoparte, ba chiar nişte bani verzi de la curăţenia de primăvara, tobogane şi parcuri drufec, nişte bani cu corn de la gropiţe asfaltate cu forţa de vreo 6 ori pe luna în spate la conti, lângă alte mărunţişuri, pe feciorul genial l-a făcut gaudi-de-supermarket, pe cel fidel, cuminte, dar nu aşa de premiant, îl lasă la cârma trebii, că e ascultător şi n-are alte vicii decât că-i place iarba, aia de pe gazon, una peste alta, cu ce mai picură din fondul recunoştinţei, pensioara nu ne va fi ruptă-n cur, măi, doamna anamaria. Acuma, zic vizionarii ce după ploaie s-arătară, ascensiunea lui arturob ui nu mai poate fi oprită. Caz în care risc şi eu o profeţie: om ajunge să-l plângem pe ciuhi, mai abitir decât am plâns din cauza lui!